border border border
border
 
Meniu
Prima pagină
Știri
Educație medicală
Legislație
 
Informații utile
Utile
 
Căutare
Căutare avansată


Știri generale
Date noi privind prevenirea transmiterii HIV
inj1.gifUn gel microbicid destinat prevenirii transmiterii pe cale sexuală a virusului SIV - echivalentul HIV specific maimuțelor, organism viral asemănător cu cel care declanșează îmbolnăvirile de SIDA la oameni, a fost testat cu succes de virusologi americani pe maimuțe, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei britanice Nature. Cercetătorii americani mai au însă mult de muncă până la testarea acestui gel pe voluntari umani, pentru a fi siguri că vor obține efecte similare celor înregistrate pe maimuțe, având în vedere diferențele dintre virusul care declanșează SIDA la maimuțe și cel responsabil cu îmbolnăvirile la oameni, a avertizat coordonatorul studiului, prof. Ashley Haase de la Universitatea Minnesota din Minneapolis. Produsul testat sub forma unui gel microbicid vaginal, monolauratul de glicerol (GML), este deja folosit pe scară largă ca agent antimicrobian în industria alimentară și în cea a produselor cosmetice (antiperspirante). Acest gel a fost testat pe cinci maimuțe, alte cinci servind drept grup de control. Toate cele zece maimuțe implicate în experiment au fost contaminate cu SIV (Simian Immunodeficiency Virus). Patru dintre maimuțele din grupul de control au fost infectate cu SIV, în timp ce nici una dintre cele cinci pe care a fost testat gelul nu s-a infectat. Paradoxal, cercetătorii au descoperit faptul că gelul a reușit să blocheze la nivelul mucoasei vaginale reacțiile naturale de apărare împotriva virusului, neutralizând anumite molecule ce au rolul de a apăra organismul de diferiți agenți virali, dar care nu reușesc să acționeze eficient împotriva SIV. Gelul a împiedicat de asemenea și afluxul asupra locului contaminat al celulelor imunitare, celule pe care virusul SIV se inserează pentru a se împrăștia în organism. Astfel cercetătorii americani susțin că acest gel are potențialul de a fi eficient și împotriva infectărilor cu HIV la oameni, virus care se transmite preponderent prin raporturi sexuale.
 

border
Login





Ti-ai uitat parola?
Nu te-ai inregistrat inca? Creeaza cont nou

copyright 2005 - 2007 labinfo.ro | developed by med.design
border
border border border