labinfo.ro - Legislaţie românească în domeniul laboratorului

Deputat Constanţa Popa
Camera Deputaţilor REZUMAT
Există un cadru legislativ general de desfăşurare a activităţii medicale şi un cadru legislativ
special pentru reglementarea activităţii în laboratoarele medicale.
Acesta reglementează :
1. Ponderea numerică in totalul personalului cu studii superioare din laborator;
2. Normarea personalului;
3. Specializarea şi pregătirea post-universitară.
1. În ceea ce priveşte ponderea, sunt 35% cadre superioare medicale ( medici) şi 65% cadre
superioare nemedicale ( biologi, chimişti, biochimişti, farmacişti), valoare foarte apropiată de media
existentă în ţările membre ale UE. În laboratoarele medicale din România îşi desfăşoară activitatea
următoarele categorii de personal ( datele sunt la nivelul anului 2003):
- medici cu specialitatea medicină de laborator , 1390;
- biologi , 1068;
- chimişti,1046;
- biochimişti,171;
- farmacişti, 211;
2.Normarea pentru „ alt personal cu studii superioare (biochimişti, biologi, chimişti şi farmacişti)”,
conform Ordinului MS nr. 135/06.03.2002, este de:
20000 –40000 de locuitori/post în laboratoarele din ambulatoriul de specialitate,
40-60 paturi/post pentru unităţile sanitare clinice cu paturi,
140-160 paturi/post pentru spitale.
Medicii de laborator nu sunt normaţi pentru ambulatoriul de specialitate conform Ordinului MS
nr.135/6.03.2002.
3.Specializare şi perfecţionare.
Pentru medicii de laborator ordinul 197/23.02.2004 stabileşte în anexa nr.1 la specialităţi
paraclinice la poziţia 5, specialitatea medicină de laborator, 5 ani.
De asemenea , HG 1477/ 2003, aprobă criteriile minime de autorizare şi acreditare pentru
instituţiile de învăţământ superior, care pregătesc, pe lângă alte câteva profesii, pentru profesiile de
medic, asistenţi medicali, care să satisfacă cerinţele UE.
În ceea ce priveşte pregătirea profesională a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor care lucrează
în laboratoarele medicale, aceasta nu se realizează în conformitate cu recomandările UE.
În răspunsul la o interpelare adresată în calitate de deputat în anul 2002 Ministerului Sănătăţii ,
ministrul sănătăţii de atunci, d-na Daniela Bartoş, spunea că „ În perspectiva armonizării legislaţiei
naţionale cu cea europeană Ministerul Sănătăţii va avea în vedere stabilirea unei perioade de pregătire
de minimum 5 ani pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare de analize medicale,
ţinând seama de necesitatea realizării unui nivel ridicat de cunoştinţe de specialitate şi de
responsabilitatea pe care o implică această activitate.”
În răspunsul MS nr.DB 11757 din 7.11.2002, la interpelarea nr.742 A/2002, privind formele şi
durata de pregătire post-universitară a personalului cu studii superioare nemedicale încadrat în
laboratoarele medicale, ( conform legii nr.84/1995 republicată) sunt enumerate:
- studii aprofundate de specialitate cu durata de 2-3 trimestre;
- studii de masterat cu durata de 2-4 trimestre;
- studii academice post –universitare cu durata de 2-4 trimestre;
- studii post-universitare de specializare cu durata aprobată de senatele universitare;
- studii post-universitare de perfecţionare cu durata aprobată de senatele universitare.
Aceste cursuri absolvite cumulează împreună cu anii de studiu universitar mai mult de 5 ani, iar dacă
se adaugă şi un doctorat, durata de pregătire este de peste 11 ani.
2
Cu toate acestea, răspunsul MS nr.DB 11011, la interpelarea privind accesul specialiştilor cu
studii superioare nemedicale din laboratoarele medicale la funcţii de conducere este următorul:
„ Având în vedere dreptul pacienţilor la servicii medicale de calitate, considerăm că nu este în
interesul acestora accederea în poziţii ce implică o deosebită responsabilitate a unor persoane pentru
care durata obligatorie de pregătire este de 4-5 ani, faţă de 11ani cât prevede ordinul sus-menţionat”
De ce nu aplică MS recomandările forurilor europene de specialitate privind specializarea
personalului nemedical cu studii superioare din laboratoarele medicale?

LEGISLAŢIE ROMÂNEASCĂ ÎN DOMENIUL LABORATORULUI
DE ANALIZE MEDICALE

Deputat Constanţa Popa
Camera Deputaţilor
Cadrul legislativ general de desfăşurare a activităţii medicale este reglementat de :
1. Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate nr.145/1997 publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, din 31 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată şi
înlocuită cu
2. Ordonanţa de Urgenţă nr.150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate;
3. Legea spitalelor, nr.270/ 18 iunie 2003,publicată în Monitorul Oficial nr.438/20 iunie 2003;
4. Legea drepturilor pacientului nr.46 / 21.01.2003,publicată în Monitorul Oficial
nr.51/29.01.2003.
5.Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea ,organizarea şi
funcţionarea Colegiului Medicilor din România;
5. Legea 100/ 1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în MO nr.204/1.06.1998
6. Ordonanţa de Guvern 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale
7. Hotărârea de Guvern 743/2003
8. Hotărâre de Guvern nr.1485/11.12.2003 pentru aprobarea Contractul cadru privind condiţiile
acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi normele
metodologice de aplicare a contractului cadru/2004
9. Ordinul MS nr.197/23.02.2004 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale,
medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală
10.Ordinul MS nr.35/18.01.2002,privind reorganizarea asistenţei medicale în ambulatoriul de
specialitate şi în ambulatoriul de spital
11.Ordinul MS nr.135/06.03.2002 publicat în MO nr.200/25.03.2002, privind aprobarea
normativelor de personal
12.Ordinul MS nr.698/9.09.2001 privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor,
farmaciştilor, biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor ,precum şi a altui personal de specialitate cu
studii superioare din unităţile sanitare publice
13.Ordonanţa Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale
Cadrul legislativ particular de desfăşurare a activităţii laboratoarelor medicale a cunoscut un
parcurs destul de sinuos, cu ordine de ministru aprobate şi apoi la un interval scurt de timp
abrogate şi înlocuite.
1.Ordinul MS nr.527/29.07.1999, publicată în MO nr.383/12.08.1999, pentru stabilirea
activităţilor conexe serviciilor medicale
2.Ordinul MS nr.83/ 19 06.2000,publicată în MO nr.291 din 27.06.2000 devenit Legea
nr.598/31.10.2001, privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru
servicii publice conexe actului medical
3.Ordinul MS nr.609/12.08.2002, abrogat şi înlocuit cu Ordinul MS 119/9.02.2004, pentru
aprobarea normelor de autorizare şi funcţionare a laboratoarelor care efectuează analize medicale
în sistem ambulatoriu
4.Ordinul comun al MS şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind aprobarea
Criteriilor de selecţia a furnizorilor de servicii ambulatorii de laborator, precum şi a Metodologiei
3
de evaluare a laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriul de specialitate nr.
599/4.09.2001, respectiv, 470/4.09.2001, publicat în MO nr.640/12.10.2001
Activitatea de laborator se desfăşoară în principal în următoarele tipuri de unităţi sanitare:
a) spitale
b) ambulatorii de specialitate
c) laboratoare din sistemul privat.
Pentru a putea oferi servicii medicale de înaltă calitate, laboratoarele medicale au nevoie de :
1. personal cu un înalt nivel de pregătire
2. dotarea cu aparatură, reactivi şi materiale corespunzătoare normelor internaţionale
In ceea ce priveşte personalul cu studii superioare, în laboratoarele medicale lucrează, medici cu
specialitatea în medicină de laborator, biologi, chimişti, farmacişti, biochimişti. Situaţia acestui
personal poate fi analizată ca:
1.Pondere numerică în totalul personalului cu studii superioare din laborator;
2.Normare;
3.Specializare şi perfecţionare.
1. În laboratoarele medicale din România îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de
personal ( datele sunt la nivelul anului 2003) şi următoarea pondere numerică în totalul personalului
cu studii superioare:
- medici cu specialitatea medicină de laborator , 1390;
- biologi , 1068;
- chimişti,1046;
- biochimişti,171;
- farmacişti, 211;
Ponderea este de 35% cadre superioare medicale ( medici) şi 65% cadre superioare nemedicale (
biologi, chimişti, biochimişti, farmacişti), valoare foarte apropiată de media existentă în ţările
membre ale UE.
2.Normarea pentru „ alt personal cu studii superioare (biochimişti, biologi, chimişti şi farmacişti)”,
conform Ordinului MS nr. 135/06.03.2002, este de:
20000 –40000 de locuitori/post în laboratoarele din ambulatoriul de specialitate,
40-60 paturi/post pentru unităţile sanitare clinice cu paturi,
140-160 paturi/post pentru spitale.
Medicii de laborator nu sunt normaţi pentru ambulatoriul de specialitate conform Ordinului MS
nr.135/6.03.2002.
3.Specializare şi perfecţionare.
Pentru medicii de laborator ordinul 197/23.02.2004 stabileşte în anexa nr.1 la specialităţi
paraclinice la poziţia 5, specialitatea medicină de laborator, 5 ani.
De asemenea , HG 1477/ 2003, aprobă criteriile minime de autorizare şi acreditare pentru
instituţiile de învăţământ superior, care pregătesc, pe lângă alte câteva profesii, pentru profesiile de
medic, asistenţi medicali, care să satisfacă cerinţele UE.
În ceea ce priveşte pregătirea profesională a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor care lucrează
în laboratoarele medicale, aceasta nu se realizează în conformitate cu recomandările UE.
În răspunsul la o interpelare adresată în calitate de deputat în anul 2002 Ministerului Sănătăţii ,
ministrul sănătăţii de atunci, d-na Daniela Bartoş, spunea că „ În perspectiva armonizării legislaţiei
naţionale cu cea europeană Ministerul Sănătăţii va avea în vedere stabilirea unei perioade de pregătire
de minimum 5 ani pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare de analize medicale,
ţinând seama de necesitatea realizării unui nivel ridicat de cunoştinţe de specialitate şi de
responsabilitatea pe care o implică această activitate.”
În răspunsul MS nr.DB 11757 din 7.11.2002, la interpelarea nr.742 A/2002, privind formele şi
durata de pregătire post-universitară a personalului cu studii superioare nemedicale încadrat în
laboratoarele medicale, ( conform legii nr.84/1995 republicată) sunt enumerate:
- studii aprofundate de specialitate cu durata de 2-3 trimestre;
- studii de masterat cu durata de 2-4 trimestre;
- studii academice post –universitare cu durata de 2-4 trimestre;
- studii post-universitare de specializare cu durata aprobată de senatele universitare;
- studii post-universitare de perfecţionare cu durata aprobată de senatele universitare.
4
Aceste cursuri absolvite cumulează împreună cu anii de studiu universitar mai mult de 5 ani, iar dacă
se adaugă şi un doctorat, durata de pregătire este de peste 11 ani.
Cu toate acestea, răspunsul MS nr.DB 11011, la interpelarea privind accesul specialiştilor cu
studii superioare nemedicale din laboratoarele medicale la funcţii de conducere este următorul:
„ Având în vedere dreptul pacienţilor la servicii medicale de calitate, considerăm că nu este în
interesul acestora accederea în poziţii ce implică o deosebită responsabilitate a unor persoane pentru
care durata obligatorie de pregătire este de 4-5 ani, faţă de 11ani cât prevede ordinul sus-menţionat”
De ce nu aplică MS recomandările forurilor europene de specialitate privind specializarea
personalului nemedical cu studii superioare din laboratoarele medicale?
Ordinul 716/27.09.2002 publicat în MO nr.766/22.10.2002, privind acreditarea programelor
educaţionale, formatorilor şi formatorilor de formatori din sistemul sanitar dezvoltate de către
Centrul Naţional de Pregătire Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii
Superioare şi Asistenţilor Medicali, la art. 4 alin.3 referitor la participanţii în „comisia de verificare a
îndeplinirii standardelor de acreditare”, pe lângă alţi reprezentanţi, se numesc şi cei ai „ asociaţiilor
profesionale ai altui personal cu studii superioare pentru care se face formarea”.
În această categorie, datorită ponderii numerice şi participării la baza actului medical, intră şi
specialiştii cu studii superioare nemedicale care lucrează în laboratoarele medicale.
Legea 460/ 25.11.2003 prevede, pe lângă cadrul legal de exercitare a profesiunilor de biochimist,
biolog şi chimist în sistemul sanitar din România, şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiei
profesionale a acestor categorii de specialişti de laborator cu studii superioare numit” Ordinul
Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România”.
Similar medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali, biologii, chimiştii şi biochimiştii au astfel
o asociaţie profesională şi cadrul legal de desfăşurare a acestor profesii.
Voi prezenta în continuare drumul legislativ sinuos de legiferare a activităţii biologilor,
chimiştilor şi biochimiştilor în sistemul sanitar.
Astfel, ordinul nr.527/29.07.1999, prevede la art 2) ca activităţi de laborator de analize medicale:
1.biologie medicală
2.biochimie medicală
3.ahimie medicală.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.83-19.06.2000, prevede de asemenea, la art.1
pct.2):
„Serviciile conexe actului medical pot fi furnizate de persoanele autorizate de Ministerul
Sănătăţii, altele decât medicii, să exercite în mod independent una din următoarele profesii prevăzute
în Nomenclatorul de funcţii al MS: ….biolog, biochimist, chimist, fizician…”
În anul 2001 s-a propus modificarea OU nr.83/2000, eliminându-se cele trei profesii dintre
profesiile conexe actului medical, fără însă a se propune din ce categorii fac parte.
Ordinul comun al MS şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 4.09.2001, la punctajul
acordat personalului care lucrează în laborator, pentru” medici rezidenţi în anii IV şi V” se acordă 3
puncte , iar pentru „biologi, chimişti „( fără a se menţiona şi biochimiştii), indiferent de gradul
profesional sau existenţa unui doctorat, se acordă 2 puncte.
Ordinul 609/12.08.2002 se referă şi la „ alt personal cu studii superioare autorizate să lucreze în
domeniul medical ( biologi, biochimişti şi chimişti)”.
Aceştia, conform art.7 alin.2), „îşi desfăşoară activitatea …şi efectuează analize…. doar în
domeniul pentru care a urmat pregătire de specialitate postuniversitară atestată cu documente
corespunzătoare şi nu mai în subordinea unui medic cu specialitate medicină de laborator”.
Această prevedere este în contradicţie nu numai cu răspunsul MS nr.DB 11011 din 28.10.2002 la
interpelarea nr.491B dar şi cu prevederile European Communities Confederation of Clinical
Chemistry ( EC4), care recomandă statelor membre UE o pregătire de minimum 9 ani ( teoretică şi
practică), pe baza unui program unic care să ofere o pregătire de bază în biochimia clinică.
Această pregătire permite absolventului să fie înregistrat ca „ specialist european de chimie
clinică şi medicină de laborator” recunoscut la nivel naţional şi/sau internaţional ( de ex. înregistrat
în EC4 Euro-Registru), abreviat în toate ţările membre UE, „Eurclinchem”.
Specializarea şi pregătirea profesională a specialiştilor nemedicali cu studii superioare care
lucrează în laboratoarelor medicale trebuie să fie în conformitate cu cea existentă în ţările membre
UE.
5
Pentru aceasta este nevoie de adoptarea documentelor elaborate de organizaţiile europene şi
internaţionale de profil:
European Communities Confederation of Clinical Chemistry( EC 4)
Forum of european Societies of Clinical Chemistry and Laboratory Medicine ( FESCC)
International Federation of Clinical Chemistry and Laboratory Medicine (IFCC).
„ Specialistul European de Chimie Clinică” trebuie să aibă în toate ţările europene aceeaşi
schemă de pregătire: educaţia universitară în medicină, chimie, biochimie, farmacie, biologie urmată
de specializarea post-universitară în chimie clinică.
În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, Parlamentul, Ministerul Sănătăţii şi
asociaţia profesională a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor trebuie să introducă pregătirea
profesională a cadrelor superioare nemedicale din laboratoarele medicale conform legislaţiei din

ţările membre UE.

[ Inapoi ]

Statistici web