|
Memoria influențată de numărul caloriilor |
Un regim alimentar care are un număr al caloriilor cu 30% mai mic, dar este bogat în acizi grași nesaturați, ajută funcționării memoriei, conform unui studiu realizat de cercetători germani pe un eșantion de voluntari cu o medie ded vârstă de 60 de ani. Aceste rezultate confirmă concluziile
unor teste precedente realizate pe animale, susțin autorii săi în ultimul număr al revistei americane a PNAS.
Acest studiu a fost realizat pe un grup de 50 de bărbați și femei, ale căror funcții mentale au fost testate timp de trei luni, precizează Dr A.V Witte de la Universitatea din Munster (Germania), coordonatorul acestui studiu. Cercetătorii germani i-au împărțit pe voluntari în trei grupuri, dintre care un grup a primit un regim alimentar cu un aport caloric redus cu 30%, un al doilea grup a urmat un regim alimentar în care a fost crescut procentul de acizi grași nesaturați cu 20%, iar a al treilea grup a fost păstrat drept martor al experimentului, fără a-i fi modificată alimentația. Experimentele susținute pe animale de laborator au demonstrat că o alimentație mai săracă în calorii dar mai bogată în acizi grași nesaturați, care se găsesc din abundență în uleiul de măsline și în peștele gras (somon, ton sau sardine), contribuie la o îmbunătățire a memoriei.
Aceste concluzii au fost confirmate și în urma testului realizat pe voluntari de către cercetătorii germani. "Din câte cunoaștem, acesta este primul studiu care demonstrează că o reducere a numărului caloriilor din regimul alimentar al persoanelor în vârstă duce la o îmbunătățire a memoriei", susțin autorii în materialul publicat de revista americană.
|